Piata de Peste

Proiectul „Piața de gros de pește” este mai mult decât bine-venit pentru comunitatea locală, din mai multe considerente. În primul rând , a fost realizată din fonduri europene, ceea ce înseamnă investiție în municipiu, iar în al doilea rând Giurgiu este îndreptățit să aibă o asemenea piață ținând cont că este așezat pe malul Dunării, iar pescuitul pe lângă faptul că este o afacere, este și o îndeletnicire tradițională a multor locuitori. 

Piața de gros de pește Giurgiu vă ajută cu cele mai moderne tehnologii folosite în industria piscicolă, facilitând accesul direct al producătorilor cu clienții și în aceelași timp eficientizând distribuția. Spațiul disponibil din sala de prezentare – vânzare are o suprafață de 120 mp, suficient pentru amplasarea a 30 de puncte de vânzare – prezentare. În prezent se află 3 vitrine frigorifice și 3 lăzi frigorifice, care pot fi închiriate. 

Structura se adresează agenților economici din sectorul piscicol, care au acum la dispoziție un spațiu de depozitare, prelucrare, refrigerare sau congelare și ambalare în care își pot prezenta și comercializa produsele atât angro cât și la bucată.

Produsele pe care comercianții le vor afișa sau depozita aici, pot fi etichetate și înregistrate în sistemul de tranzacționare electronic, pe care piața de pește îl pune la dispoziția acestora.  Programul are o componentă de logistică astfel încât se va putea identifica rapid lotul pe care clientul dorește să îl achiziționeze de la comerciant. Livrarea produselor se va realiza din spațiile de depozitare.

În cadrul pieței se pot comercializa produse precum: pește congelat, pește refrigerat, pește proaspăt și pește procesat/produse din pește.

Pe lângă cele prezentate anterior, piața de pește poate pune la dispoziția comerciantului, contra cost următoarele servicii:

-          Serviciul de furnizare fulgi de gheață

-          Serviciul de spălat lăzi

-          Spațiul de dezosare/eviscerare cu o suprafață de 13,7 mp

Serviciile pe care piața de pește le asigură comercianților sunt:

-          Pază pieței

-          Energie electrică și termică

-          Servicii de internet

-          Servicii de salubrizare

-          Canalizare menajeră

-          Apă curentă

-          Mentenanța instalației și componentelor de frig

-          Servicii de deratizare

-          Servicii sanitar veterinare

-          Serivicii de manipulare marfă (încărcare și descărcare a produselor, cu ajutorul personalului angajat

-          Certificarea pieței din punct de vedere al siguranței alimentului ISO 2200-2005

Nu exista nici un produs dupa acest criteriu